Art. 12. - Anunţul de licitaţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: - Ordonanță de urgență 173/2020 privind reglementarea condiţiilor pentru atribuirea şi închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi a altor măsuri economico-financiare
M.Of. 952
În vigoare Versiune de la: 17 Iunie 2024
Art. 12
(1)În cazul procedurii de licitaţie, R.A.-A.P.P.S. are obligaţia să publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, sau într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi să-l afişeze la sediul şi pe pagina de internet a R.A.-A.P.P.S.
(1)În cazul procedurii de licitaţie, R.A.-A.P.P.S. are obligaţia să publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, sau într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi să-l afişeze la sediul şi pe pagina de internet a R.A.-A.P.P.S.(2)Anunţul de licitaţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a)informaţii generale ale Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, datele de contact, persoana de contact;
b)informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică cu strigare, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat;
c)informaţii privind documentaţia de atribuire: modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire; denumirea şi datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul R.A.-A.P.P.S. de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire; costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea documentaţiei, dacă este cazul; data-limită pentru solicitarea clarificărilor;
d)informaţii privind data şi ora limită de înscriere la licitaţia publică cu strigare;
e)data şi locul la care se va desfăşura licitaţia publică cu strigare;
f)instanţa competentă în soluţionarea eventualelor litigii şi termenele pentru sesizarea instanţei.
(3)Anunţul de licitaţie se publică cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită de înscriere la licitaţie.
(4)Orice persoană interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire.
(5)R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de transmitere a documentaţiei de atribuire către persoanele interesate:
a)asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire;
b)punerea la dispoziţia persoanei interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic.
(6)R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei de atribuire care să acopere toate costurile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea întregii proceduri de licitaţie.
(7)R.A.-A.P.P.S. are obligaţia să furnizeze documentaţia de atribuire către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens, în condiţiile menţionate la alin. (5) şi (6).
(8)R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a furniza documentaţia de atribuire persoanei interesate cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia.
(9)Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare, astfel încât respectarea de către R.A.-A.P.P.S. a perioadei prevăzute la alin. (8) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru înscrierea la licitaţie.
(10)Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire.
(11)R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.
(12)R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente tuturor persoanelor care au obţinut documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.
(13)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (11), R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor.
(14)În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă până la data-limită stabilită pentru solicitarea clarificărilor, punând astfel R.A.-A.P.P.S. în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (13), acesta din urmă va putea răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data-limită de înscriere la licitaţie.