Art. 29. - Ordonanță de urgență 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
M.Of. 1008
În vigoare Versiune de la: 16 Decembrie 2022
Art. 29
(1)Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi tuturor categoriilor de personal care fşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
(2)În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţa şi cheltuielile administrative se asigură din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
(3)Pentru perioada cât o persoană dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi acordate potrivit legii se are în vedere solda brută lunară, respectiv salariul de bază al funcţionarilor publici cu statut special, actualizate.
(4)Modalităţile de depunere şi de soluţionare a cererilor de acordare a drepturilor, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1).
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (5)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (5)
- Decizie nr. 1903/2013 din 23-apr-2013, Curtea de Apel Cluj, contestatie privind alte drepturi de asigurari sociale (Asigurari sociale)
- Sentinta nr. 171/2012 din 02-apr-2012, Curtea de Apel Galati, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 170/2012 din 02-apr-2012, Curtea de Apel Galati, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)