Art. vi. - Ordonanță de urgență 143/2021 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative

M.Of. 1259

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2022
Art. VI
La articolul 2 din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 16 septembrie 2021, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Măsurile de protecţie socială nonfinanciare constau în facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale, inclusiv interzicerea deconectării, în situaţii de criză energetică, de la sursele de energie pentru toate categoriile de consumatori vulnerabili din cele prevăzute la art. 4, precum şi consilierea şi informarea transparentă şi accesibilă a populaţiei cu privire la sursele de energie, costuri şi proceduri de acces la acestea, în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare."