Secţiunea 2 - Informaţii precontractuale - Ordonanță de urgență 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum si a contractelor de schimb

M.Of. 134

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2015
SECŢIUNEA 2:Informaţii precontractuale
Art. 9
(1)Comerciantul furnizează consumatorului toate informaţiile prevăzute la art. 10:
a)gratuit;
b)într-un mod clar şi uşor de înţeles;
c)pe hârtie sau pe un alt suport durabil, uşor accesibil consumatorului;
d)în limba română sau, în cazul în care consumatorul este cetăţean străin ori îşi are reşedinţa în străinătate, contractul se redactează, la alegerea acestuia, şi în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa ori al cărui cetăţean este, cu condiţia ca aceasta să fie o limbă oficială a Uniunii Europene;
e)cu suficient timp înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă.

(2)[textul din Art. 9, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 13-mar-2015 de Art. 1, punctul 5. din Legea 25/2015]
Art. 10
(1)Comerciantul furnizează consumatorului informaţii precontractuale, după cum urmează:
a)în cazul unui contract privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, prin intermediul formularului standard de informaţii prevăzut în anexa nr. 1 şi al informaţiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;
b)în cazul unui contract pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, prin intermediul formularului standard de informaţii prevăzut în anexa nr. 2 şi al informaţiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;
c)în cazul unui contract de revânzare, prin intermediul formularului standard de informaţii prevăzut în anexa nr. 3 şi al informaţiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;
d)în cazul unui contract de schimb, prin intermediul formularului standard de informaţii prevăzut în anexa nr. 4 şi al informaţiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv.
(2)Comerciantul are obligaţia să completeze formularele standard prevăzute la alin. (1) cu informaţii suficiente şi precise, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorul şi pentru a permite consumatorului să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză.