Art. 153. - Prezenta secţiune se aplică: - Ordonanță de urgență 113/2009 privind serviciile de plată

M.Of. 685

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2014
Art. 153
(1)Prezenta secţiune se aplică:
a)operaţiunilor de plată în euro;
b)operaţiunilor naţionale de plată efectuate în lei;
c)operaţiunilor de plată care implică o singură conversie monetară între euro şi lei, cu condiţia ca serviciul de conversie monetară necesar să fie realizat în România şi, în cazul operaţiunilor de plată transfrontaliere, transferul transfrontalier să aibă loc în euro.
(2)Prezenta secţiune se aplică şi altor operaţiuni de plată, dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată nu convin altfel, cu excepţia art. 159 şi 160, care se aplică în orice situaţie.
(3)În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată convin, pentru operaţiunile de plată transfrontaliere prevăzute la alin. (2) şi efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, asupra unei perioade mai lungi decât cea prevăzută la art. 154-156, această perioadă nu poate depăşi 4 zile lucrătoare din momentul primirii ordinului de plată, în conformitate cu art. 141 şi 142.