Capitolul viii - Soluţionarea litigiilor - Ordonanță de urgență 111/2011 privind comunicaţiile electronice
M.Of. 925
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2024
CAPITOLUL VIII:Soluţionarea litigiilor
Art. 116
(1)În situaţia apariţiei unui litigiu între furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, între astfel de furnizori şi furnizori care solicită sau beneficiază de acces ori interconectare sau între furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice şi furnizori de facilităţi asociate în legătură cu obligaţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale legislaţiei cu aplicabilitate directă a Uniunii Europene din domeniul comunicaţiilor electronice în cazul în care competenţa de monitorizare şi verificare a respectării acestor obligaţii nu a fost acordată altei autorităţi, sau impuse de către ANCOM în conformitate cu aceste dispoziţii, partea interesată poate sesiza ANCOM în vederea soluţionării litigiului.
(2)Partea interesată se va adresa ANCOM printr-o cerere scrisă, în formă letrică sau în formă electronică. În vederea dezbaterii pe fond a litigiului, ANCOM va invita părţile în faţa sa, comunicându-le, într-un termen rezonabil, data întâlnirii. În funcţie de complexitatea cazului, părţile pot fi invitate la întâlniri ulterioare. Dezbaterile din cadrul întâlnirilor vor fi consemnate în scris şi comunicate părţilor.
(3)Părţile îşi pot exercita drepturile personal, pot fi asistate sau reprezentate. Reprezentanţii părţilor trebuie să prezinte înscrisurile care le atestă această calitate. Părţile au obligaţia să coopereze pe deplin cu ANCOM în vederea soluţionării litigiului.
(51)În cazul în care este sesizată, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1), cu soluţionarea unui litigiu în legătură cu obligaţia de utilizare în comun a infrastructurii pasive utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice pe suport radio sau cu obligaţia privind încheierea de acorduri de acces localizat la servicii de roaming, ANCOM poate, la solicitarea părţii interesate, să dispună obligarea beneficiarului obligaţiilor menţionate la utilizarea partajată a spectrului de frecvenţe radio cu furnizorul căruia îi incumbă respectivele obligaţii.
(7)În soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (1), ANCOM va avea în vedere dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi obiectivele menţionate la art. 4-61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(13)În cazul în care o cerere cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi a fost înaintată instanţei de judecată, ANCOM va dispune:
a)respingerea sesizării, dacă cererea a fost înaintată instanţei de judecată anterior sau concomitent cu introducerea sesizării la ANCOM;
b)suspendarea procedurii de soluţionare a litigiului, dacă cererea a fost înaintată instanţei de judecată ulterior sesizării ANCOM.
(14)Litigiul, suspendat în condiţiile alin. (13) lit. b), va fi repus pe rol, din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Dispoziţiile art. 430-432 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.
(1)În situaţia apariţiei unui litigiu între furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, între astfel de furnizori şi furnizori care solicită sau beneficiază de acces ori interconectare sau între furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice şi furnizori de facilităţi asociate în legătură cu obligaţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale legislaţiei cu aplicabilitate directă a Uniunii Europene din domeniul comunicaţiilor electronice în cazul în care competenţa de monitorizare şi verificare a respectării acestor obligaţii nu a fost acordată altei autorităţi, sau impuse de către ANCOM în conformitate cu aceste dispoziţii, partea interesată poate sesiza ANCOM în vederea soluţionării litigiului.
(2)Partea interesată se va adresa ANCOM printr-o cerere scrisă, în formă letrică sau în formă electronică. În vederea dezbaterii pe fond a litigiului, ANCOM va invita părţile în faţa sa, comunicându-le, într-un termen rezonabil, data întâlnirii. În funcţie de complexitatea cazului, părţile pot fi invitate la întâlniri ulterioare. Dezbaterile din cadrul întâlnirilor vor fi consemnate în scris şi comunicate părţilor.
(3)Părţile îşi pot exercita drepturile personal, pot fi asistate sau reprezentate. Reprezentanţii părţilor trebuie să prezinte înscrisurile care le atestă această calitate. Părţile au obligaţia să coopereze pe deplin cu ANCOM în vederea soluţionării litigiului.(4)Atunci când apreciază că, în urma analizării tuturor informaţiilor şi a punctelor de vedere exprimate în cauză, litigiul poate fi soluţionat pe fond, ANCOM va transmite părţilor o soluţie preliminară. Oricare dintre părţi poate formula o cerere motivată în vederea reanalizării soluţiei preliminare.
(5)Atunci când este sesizată în conformitate cu alin. (1), în cazuri justificate, ANCOM poate dispune şi repararea prejudiciului patrimonial efectiv suferit.
(51)În cazul în care este sesizată, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1), cu soluţionarea unui litigiu în legătură cu obligaţia de utilizare în comun a infrastructurii pasive utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice pe suport radio sau cu obligaţia privind încheierea de acorduri de acces localizat la servicii de roaming, ANCOM poate, la solicitarea părţii interesate, să dispună obligarea beneficiarului obligaţiilor menţionate la utilizarea partajată a spectrului de frecvenţe radio cu furnizorul căruia îi incumbă respectivele obligaţii.(6)[textul din Art. 116, alin. (6) din capitolul VIII a fost abrogat la 10-iul-2022 de Art. 2, punctul 177. din capitolul II din Legea 198/2022]
(7)În soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (1), ANCOM va avea în vedere dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi obiectivele menţionate la art. 4-61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare.(8)Litigiul va fi soluţionat prin decizie a preşedintelui ANCOM în termen de cel mult 4 luni de la data sesizării, în afara situaţiilor excepţionale, în care, în funcţie de complexitatea litigiului sau de impactul acestuia asupra pieţei comunicaţiilor electronice, un termen mai lung este necesar pentru buna soluţionare a cazului.
(9)Decizia de soluţionare a litigiului va cuprinde cel puţin următoarele elemente: denumirea şi sediul, respectiv numele şi domiciliul părţilor, obiectul litigiului, desfăşurarea procedurii, motivarea în fapt şi în drept pe care se întemeiază, măsurile dispuse şi modalităţile de ducere la îndeplinire a acestora, precum şi căile de atac împotriva acesteia.
(10)Decizia de soluţionare a litigiului se comunică părţilor şi se publică pe pagina de internet a ANCOM, cu respectarea principiului confidenţialităţii.
(11)Deciziile emise de preşedintele ANCOM în condiţiile prezentului articol constituie acte administrativ-jurisdicţionale, putând fi atacate în contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările ulterioare.
(12)Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii.
(13)În cazul în care o cerere cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi a fost înaintată instanţei de judecată, ANCOM va dispune:
a)respingerea sesizării, dacă cererea a fost înaintată instanţei de judecată anterior sau concomitent cu introducerea sesizării la ANCOM;
b)suspendarea procedurii de soluţionare a litigiului, dacă cererea a fost înaintată instanţei de judecată ulterior sesizării ANCOM.
(14)Litigiul, suspendat în condiţiile alin. (13) lit. b), va fi repus pe rol, din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Dispoziţiile art. 430-432 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.Art. 117
(1)În situaţia apariţiei unui litigiu între furnizorii prevăzuţi la art. 116 alin. (1) care provin din România şi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, în legătură cu obligaţiile impuse acestora în temeiul legislaţiilor naţionale, în cazul în care litigiul este de competenţa ANCOM şi a uneia sau mai multor autorităţi naţionale de reglementare în comunicaţii din alte state membre ale Uniunii Europene, partea interesată se poate adresa ANCOM sau oricăreia dintre autorităţile naţionale de reglementare în comunicaţii competente, în vederea soluţionării litigiului.
(11)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul litigiilor având ca obiect coordonarea spectrului de frecvenţe radio care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 161.
(2)Dacă ANCOM este sesizată în condiţiile alin. (1), aceasta poate colabora cu autoritatea sau, după caz, cu autorităţile naţionale de reglementare în comunicaţii din celelalte state membre ale Uniunii Europene, astfel încât să se asigure o soluţionare unitară a litigiului.
(3)Atunci când litigiul afectează relaţiile comerciale dintre statele membre, ANCOM notifică OAREC litigiul pentru a-l soluţiona în mod corespunzător, în conformitate cu obiectivele prevăzute la art. 4-61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, litigiul va fi soluţionat după exprimarea avizului de către OAREC, cu excepţia situaţiei în care există o nevoie urgentă de a acţiona pentru a garanta concurenţa sau a proteja interesele utilizatorilor finali, caz în care, la cererea părţilor sau din proprie iniţiativă, ANCOM poate dispune măsuri provizorii.
(4)Prevederile art. 116 alin. (2)-(51) şi (7)-(12) se aplică în mod corespunzător.
(5)Soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (3) se va realiza cu luarea în considerare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu avizul OAREC, în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.
(1)În situaţia apariţiei unui litigiu între furnizorii prevăzuţi la art. 116 alin. (1) care provin din România şi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, în legătură cu obligaţiile impuse acestora în temeiul legislaţiilor naţionale, în cazul în care litigiul este de competenţa ANCOM şi a uneia sau mai multor autorităţi naţionale de reglementare în comunicaţii din alte state membre ale Uniunii Europene, partea interesată se poate adresa ANCOM sau oricăreia dintre autorităţile naţionale de reglementare în comunicaţii competente, în vederea soluţionării litigiului.
(11)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul litigiilor având ca obiect coordonarea spectrului de frecvenţe radio care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 161.
(2)Dacă ANCOM este sesizată în condiţiile alin. (1), aceasta poate colabora cu autoritatea sau, după caz, cu autorităţile naţionale de reglementare în comunicaţii din celelalte state membre ale Uniunii Europene, astfel încât să se asigure o soluţionare unitară a litigiului.
(3)Atunci când litigiul afectează relaţiile comerciale dintre statele membre, ANCOM notifică OAREC litigiul pentru a-l soluţiona în mod corespunzător, în conformitate cu obiectivele prevăzute la art. 4-61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, litigiul va fi soluţionat după exprimarea avizului de către OAREC, cu excepţia situaţiei în care există o nevoie urgentă de a acţiona pentru a garanta concurenţa sau a proteja interesele utilizatorilor finali, caz în care, la cererea părţilor sau din proprie iniţiativă, ANCOM poate dispune măsuri provizorii.
(4)Prevederile art. 116 alin. (2)-(51) şi (7)-(12) se aplică în mod corespunzător.
(5)Soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (3) se va realiza cu luarea în considerare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu avizul OAREC, în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.Art. 118
[textul din Art. 118 din capitolul VIII a fost abrogat la 10-iul-2022 de Art. 2, punctul 184. din capitolul II din Legea 198/2022]
Art. 119
(1)În scopul soluţionării litigiilor prevăzute de prezentul capitol, ANCOM stabileşte prin decizie o procedură cu caracter facultativ, clară şi eficientă.
(2)Accesul la procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută la alin. (1) este gratuit.