Art. 131. - Art. 13 1 - Ordonanță de urgență 111/2011 privind comunicaţiile electronice

M.Of. 925

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 131
(1)În cazul proiectelor de instalare de reţele publice de comunicaţii electronice realizate ori în curs de realizare prevăzute la art. 13 alin. (2), autorităţile administraţiei publice centrale sau locale care participă ori sprijină realizarea acestor proiecte sau le finanţează au obligaţia de a transmite ANCOM condiţiile tehnice şi economice în care se realizează furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice, în vederea aplicării art. 13 alin. (4), în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării unei solicitări în acest sens din partea ANCOM.
(2)În cazul nerespectării de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale a prevederilor alin. (1) ori neimplementării în termen de maximum 90 de zile a aprobării emise de ANCOM conform art. 13 alin. (4) pentru proiectele prevăzute la alin. (1), prin decizia preşedintelui ANCOM se vor stabili şi impune persoanei sau persoanelor care implementează respectivele proiecte de instalare de reţele publice de comunicaţii electronice condiţiile tehnice şi economice în care se realizează furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice.
(3)În termen de maximum 60 de zile de la data comunicării deciziei preşedintelui ANCOM prevăzute la alin. (2), persoanele care implementează proiectele menţionate la alin. (1) au obligaţia de a pune în acord contractele de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau contractele de acces la respectivele reţele publice de comunicaţii electronice cu condiţiile tehnice şi economice de acces stabilite de ANCOM.