Art. 108. - Ordonanță de urgență 111/2011 privind comunicaţiile electronice

M.Of. 925

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 108
(1)ANCOM poate impune întreprinderilor, în conformitate cu prevederile art. 105, obligaţii privind evidenţa contabilă separată, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pentru anumite activităţi care au legătură cu interconectarea ori cu accesul.

(2)Autoritatea de reglementare poate, în special, să impună unui operator integrat pe verticală să urmărească distinct în evidenţa corespunzătoare tarifele la vânzarea de gros şi tarifele de transfer intern, pentru a asigura, între altele, îndeplinirea obligaţiei de nediscriminare impuse în conformitate cu prevederile art. 107 sau pentru a împiedica subvenţionarea încrucişată. Autoritatea de reglementare poate stabili formatul şi metodologia contabilă ce trebuie utilizate în vederea respectării acestei obligaţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3)Pentru a facilita verificarea îndeplinirii obligaţiilor de transparenţă şi de nediscriminare, autoritatea de reglementare poate să impună operatorilor obligaţia de a furniza, la cerere, evidenţe contabile, inclusiv privitoare la veniturile încasate de la terţi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4)În scopul promovării unei pieţe deschise şi concurenţiale, autoritatea de reglementare poate publica informaţiile contabile obţinute, în condiţiile legii.