Art. 8. - În cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de inserţie, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze, la cerere, de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, după cum urmează: - Ordonanță de urgență 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

M.Of. 830

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2025
Art. 8
(1)De indemnizaţia lunară şi stimulentul de inserţie prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, oricare dintre persoanele cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au adoptat copilul, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2)Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.

(3)În situaţia persoanelor cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au adoptat copilul, precum şi a celor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 7 se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei în care, după caz, a fost făcută încredinţarea, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

(4)În cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de inserţie, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze, la cerere, de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, după cum urmează:
a)de drepturile părintelui decedat, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b)de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare.