Art. 26. - Art. 26 - Ordonanță de urgență 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
M.Of. 830
În vigoare Versiune de la: 28 Mai 2025
Art. 26
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei nerespectarea de către primar a prevederilor art. 14 alin. (2) şi art. 19 alin. (2).
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 25.
(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei nerespectarea de către beneficiari a prevederilor art. 19 alin. (1).
(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(3) se fac de către inspectorii sociali.
(5)Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În situaţia prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(7)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(8)Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)În situaţia contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), procesele-verbale întocmite de către personalul prevăzut la alin. (4) şi (5) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (23)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (23)
- Decizie nr. 718/2021 din 29-iun-2021, Tribunalul Timis, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 415/2021 din 26-mai-2021, Tribunalul Caras Severin, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 152/2021 din 04-feb-2021, Judecatoria Resita, plangere contraventionala (Civil)