Art. 26. - Ordonanță de urgență 11/2024 privind gestionarea financiară a alocărilor din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură aferente politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de beneficiarii Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2017-2020

M.Of. 162

În vigoare
Versiune de la: 28 Iunie 2024
Art. 26
(1)Controlul financiar preventiv al fondurilor derulate prin PAP se exercită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 13 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, controlul financiar preventiv delegat nu se exercită asupra proiectelor de operaţiuni iniţiate la nivelul autorităţii de management/organismului intermediar din cadrul MADR, în vederea gestionării financiare a programelor finanţate din FEAMPA, cu excepţia proiectelor pentru care autoritatea de management/organismul intermediar are calitatea de beneficiar.