Art. 18. - Ordonanță de urgență 11/2024 privind gestionarea financiară a alocărilor din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură aferente politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de beneficiarii Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2017-2020

M.Of. 162

În vigoare
Versiune de la: 28 Iunie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 18
(1)În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral, la titlul din clasificaţia bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEAMPA, precum şi a proiectelor ai căror beneficiari sunt entităţi finanţate integral din bugetele locale respective.
(2)În bugetele beneficiarilor care sunt entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale se cuprind, la titlul din clasificaţia bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEAMPA.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul execuţiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanţare prevăzute la alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale pot aproba contractarea de finanţări rambursabile, inclusiv pentru proiectele implementate de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu contribuţia asumată.