Capitolul v1 - Tranzacţii de capital - Ordonanță de urgență 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

M.Of. 883

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
CAPITOLUL V1:Tranzacţii de capital
Art. 592
Diminuarea participaţiei statului la întreprinderile publice se realizează prin:
a)vânzarea de acţiuni sau părţi sociale;
b)majorarea de capital social prin aport de capital privat;
c)reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
d)dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor;
e)restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
f)transferul cu titlu gratuit sau vânzarea activelor cu caracter social;
g)alte procedee prevăzute de lege;
h)orice combinaţie a procedeelor de la lit. a)-g).
Art. 593
Statul poate dobândi acţiuni, părţi sociale la capitalul social al întreprinderii publice, prin:
a)aport la constituirea capitalului social;
b)aport la majorarea capitalului social, inclusiv aportul în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, reprezentând terenurile pentru care s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate şi care nu sunt incluse în capitalul social al întreprinderii publice;
c)dobândirea de noi acţiuni prin acte juridice sau achiziţii pe piaţa de capital;
d)conversia creanţelor sale în acţiuni sau părţi sociale;
e)alte procedee prevăzute de lege.
Art. 594
Aplicarea dispoziţiilor art. 592 şi 593 se face cu informarea prealabilă a AMEPIP şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a legislaţiei privind piaţa de capital.