Art. 9. - Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii de bază: - Ordonanță de urgență 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

M.Of. 883

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
Art. 9
(1)Consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al regiei autonome.
(2)Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii de bază:
a)numeşte şi revocă directorii şi stabileşte remuneraţia acestora;
b)analizează şi aprobă planul de administrare elaborat în colaborare cu directorii, în acord cu scrisoarea de aşteptări şi cu declaraţiile de intenţie;
c)negociază indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari cu autoritatea publică tutelară;
d)asigură integritatea şi funcţionalitatea sistemelor de raportare contabilă şi financiară, precum şi realizarea planificării financiare;
e)verifică funcţionarea sistemului de control intern sau managerial;
f)monitorizează şi evaluează performanţa directorilor;
g)întocmeşte raportul semestrial privind activitatea regiei autonome, pe care îl prezintă autorităţii publice tutelare;
h)monitorizează şi gestionează potenţialele conflicte de interese de la nivelul organelor de administrare şi conducere;
i)supervizează sistemul de transparenţă şi de comunicare;
j)monitorizează eficacitatea practicilor de guvernanţă corporativă ale regiei autonome;
k)raportează trimestrial autorităţii publice tutelare modul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă, anexă la contractul de mandat, precum şi alte date şi informaţii de interes pentru autoritatea publică tutelară, la solicitarea acesteia.