Capitolul vii1 - Contracte în activităţile de transport rutier şi conexe - Ordonanță de urgență 109/2005 privind transporturile rutiere

M.Of. 655

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2011
CAPITOLUL VII1:Contracte în activităţile de transport rutier şi conexe
Art. 533
Executarea transportului rutier public şi a activităţilor conexe acestuia se realizează pe bază de contract de transport.

Art. 534
Se consideră contract şi comanda acceptată numai dacă conţine toate elementele necesare efectuării transportului rutier.
Art. 535
(1)Dispoziţiile pct. 2 şi 3 ale art. 1, precum şi ale art. 2-30 şi 32-41, cu excepţia celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), semnată la Geneva, Elveţia, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451 din 20 noiembrie 1972, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 145 din 6 decembrie 1972, denumită în continuare Convenţia CMR, sunt aplicabile de plin drept transporturilor rutiere publice de mărfuri executate cu vehicule în trafic naţional.
(2)În trafic naţional, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenţia CMR vor avea următorul cuprins: «Totuşi, cuantumul despăgubirilor nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.»
Art. 536
(1)Prevederile titlului XII - «Despre contractul de transport rutier», art. 413-441 - din Codul comercial nu se aplică contractelor de transport rutier public de mărfuri cu vehicule, încheiate după intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Contractelor de transport rutier public de mărfuri cu vehicule, încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aflate în curs de derulare, le sunt aplicabile prevederile Codului comercial menţionate la alin. (1).
Art. 537
(1)În executarea activităţii conexe de intermediere, organizarea transportului rutier se face pe baza şi în condiţiile contractului încheiat între client şi intermediar, precum şi ale contractului încheiat între intermediar şi operatorul de transport rutier.
(2)În aplicarea prevederilor alin. (1), operatorul care deţine licenţă pentru servicii de intermediere are obligaţiile şi responsabilităţile care rezultă din contractele respective.
Art. 538
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autoritatea competentă va stabili reglementări privind aplicarea prevederilor Convenţiei CMR de către operatorii de transport rutier români în trafic naţional.
Art. 539
Contractul de transport rutier public de mărfuri cu vehicule rutiere, cu titlu oneros, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate pe teritoriul României sau în două ţări diferite, dintre care cel puţin una este ţară contractantă, indiferent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract, este contract de transport rutier public de mărfuri în trafic naţional sau internaţional, după caz.
Art. 5310
Biletul de călătorie reprezintă contractul de transport rutier public de persoane prin servicii regulate, încheiat între prestator - operator de transport şi beneficiar - călător, prin care operatorul de transport rutier se obligă să execute transportul în condiţii de siguranţă şi confort ale beneficiarului, şi beneficiarul se obligă să achite contravaloarea sa, acoperind şi asigurarea persoanelor şi a bagajelor.
Art. 5311
[textul din Art. 53^11 din capitolul VII^1 a fost abrogat la 17-iun-2008 de Art. I, punctul 34. din Ordonanta urgenta 74/2008]
Art. 5312
Autogările care sunt incluse în graficele de circulaţie în cazul transportului rutier public de persoane în trafic judeţean, interjudeţean şi internaţional sunt obligate să încheie contractele cu operatorii respectivi în condiţiile stabilite prin norme.
Art. 5313
(1)Întreprinderea care efectuează transport rutier public sau transport rutier în cont propriu de mărfuri poate utiliza pentru aceasta vehicule rutiere închiriate pe bază de contract, în condiţiile reglementărilor specifice în vigoare.

(2)Un vehicul se consideră închiriat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)este înmatriculat în România;
b)este pus la dispoziţia exclusivă a locatarului, care suportă toate cheltuieile legate de exploatare, întreţinere şi reparaţii, pe toată durata contractului şi fără conducător auto;
c)conducătorul auto este angajatul locatarului sau locatarul însuşi;
d)folosinţa este cedată cu titlu oneros.
(3)Vehiculelor achiziţionate în sistem leasing li se aplică regimul juridic al vehiculelor închiriate numai pe perioada de valabilitate a contractului de leasing.