Art. 58. - Art. 58 - Ordonanță de urgență 109/2005 privind transporturile rutiere

M.Of. 655

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2011
Art. 58
Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic internaţional de către un operator de transport rutier străin, având ca ţară de tranzit sau de destinaţie România, fără existenţa la bordul vehiculului a autorizaţiei de transport internaţional;
b)efectuarea transportului rutier fără existenţa la bordul vehiculului a dovezii dreptului de deţinere a vehiculului pentru vehiculele deţinute în baza unui contract de închiriere sau de leasing;
c)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fără a emite legitimaţii de călătorie;
d)efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic naţional, cu ansambluri de vehicule la care remorca sau semiremorca nu este înmatriculată în România;
e)efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existenţa la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenţei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz;
f)[textul din Art. 58, litera F. din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 22. din Legea 218/2009]
g)efectuarea transportului rutier de mărfuri perisabile în trafic internaţional fără respectarea prevederilor Acordului cu privire la transporturile internaţionale de produse perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP), adoptat la Geneva la 1 septembrie 1970, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 75/1998, aprobată prin Legea nr. 2/1999;
h)[textul din Art. 58, litera H. din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 22. din Legea 218/2009]
i)efectuarea transportului rutier de persoane fără existenţa la bordul vehiculului a licenţei de traseu sau a autorizaţiei de transport, a documentului de transport corespunzător tipului de transport efectuat sau a copiei conforme a licenţei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz;
j)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional fără respectarea prevederilor Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002;
k)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional cu persoane care nu sunt menţionate în documentul de transport;
l)efectuarea transportului rutier de către conducătorul auto fără existenta la bordul vehiculului a certificatului de competenţă profesională sau a dovezii angajării acestuia de către întreprindere în cazul în care vehiculul este deţinut în baza unui contract de leasing sau de închiriere;
m)utilizarea de către întreprindere sau de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competenţă profesională;
n)refuzul nejustificat al accesului la serviciile autogării, aplicarea tarifelor discriminatorii pentru accesul la serviciile autogării, precum şi condiţionarea accesului la serviciile autogării de obligativitatea serviciului de vânzare a legitimaţiilor de călătorie;
o)permiterea accesului la serviciile autogării al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care nu a fost încheiat contract, al vehiculelor operatorilor de transport rutier care nu au prevăzută autogara respectivă ca punct de oprire în graficul de circulaţie, precum şi al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care se efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate speciale sau ocazionale;
p)lipsa de la sediul autogării a contractelor pentru accesul la serviciile acesteia;
q)nerespectarea prevederilor licenţei de traseu, ale autorizaţiei de transport internaţional sau ale graficului de circulaţie;
r)înstrăinarea documentelor necesare efectuării transporturilor rutiere, precum şi utilizarea acestora de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul, ori utilizarea lor completate necorespunzător;
s)călătoria fără legitimaţie de călătorie valabilă la transportul rutier public de persoane prin servicii regulate;
s1)utilizarea legitimaţiilor de transport tip card de către alte persoane decât de cele îndreptăţite şi în alte condiţii decât cele recunoscute de lege;

ş)efectuarea transportului rutier de către conducători auto care nu deţin certificat de competenţă profesională;
t)neoprirea în trafic a vehiculului la semnalul regulamentar al inspectorilor;
ţ)transportul rutier de persoane pe un traseu judeţean, interjudeţean sau internaţional al mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;

u)utilizarea de conducători auto fără drept de muncă în România;
v)efectuarea de transporturi rutiere prin servicii regulate speciale în trafic naţional sau internaţional cu persoane care nu au în posesia lor legitimaţii eliberate de beneficiarul transportului;
w)efectuarea de transporturi rutiere în cont propriu cu persoane care nu au în posesia lor documente eliberate de întreprindere, din care să rezulte că transportul este în cont propriu;
x)efectuarea de activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier public fără existenţa contractelor de transport stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă;
y)efectuarea de transport rutier de mărfuri şi/sau de persoane cu alte vehicule decât cele destinate prin construcţie categoriei, respectiv tipului de transport;
z)nedeţinerea la sediul întreprinderilor sau al operatorilor de transport a documentelor de transport, a cărţilor de identitate ale vehiculelor, a dovezilor dreptului de deţinere a vehiculelor pentru vehiculele deţinute temporar în folosinţă sau a evidenţei autorizaţiilor de transport internaţional pentru transportul rutier internaţional de marfă ori a contractelor pentru serviciile autogării, după caz.
aa) prezentarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier, operatorii de activităţi conexe sau de către conducătorii auto a documentelor emise de către autoritatea competentă plastifiate ori în copie sau în oricare altă formă ori condiţii decât cele în care au fost eliberate;
ab) utilizarea de către întreprinderile deţinătoare de certificat de transport în cont propriu, la efectuarea transporturilor de persoane, a unor vehicule deţinute cu nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 12;
ac) efectuarea transportului rutier de mărfuri cu un autovehicul condus de un conducător auto, cetăţean al unui stat din afara Uniunii Europene, fără ca acesta să deţină atestat de conducător auto, la care se face referire la art. 3 alin. (3), respectiv în anexa III la Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 881/92, astfel cum a fost amendat de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 484/2002;
ad) neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier;
ae) efectuarea de către şcolile de conducători auto a pregătirii persoanelor fără respectarea programei de pregătire aprobate;
af) nerespectarea de către şcolile de conducători auto a prevederilor privind evidenţa cursanţilor;
ag) utilizarea de către şcolile de conducători auto, în cadrul procesului de pregătire, a personalului de pregătire teoretică şi practică, care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare;
ah) utilizarea de către şcolile de conducători auto sau de către instructorii auto, autorizaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în procesul de pregătire, a vehiculelor rutiere care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare;
ai) nerespectarea de către şcolile de conducători auto sau de către persoana desemnată care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto a obligaţiilor ce îi revin conform legislaţiei în vigoare.

aj) efectuarea transportului de mărfuri cu depăşirea cu până la 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12 tone sau cu până la 25% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12 tone;
ak) efectuarea transportului de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12 tone sau cu cel puţin 25% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12 tone;
al) efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecţiuni tehnice majore;
am) efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecţiuni tehnice periculoase.

an)efectuarea transportului de mărfuri sau de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca autovehiculele să fie dotate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;

ao) circulaţia autovehiculelor cu lanţuri montate pe roţi, pe porţiunile de drum care nu sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]
[textul din Art. 58 din capitolul X a fost abrogat la 14-iun-2009 de Art. I, punctul 23. din Legea 218/2009]