Secţiunea 1 - Transportul rutier public - Ordonanță de urgență 109/2005 privind transporturile rutiere

M.Of. 655

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2011
SECŢIUNEA 1:Transportul rutier public
Art. 17
(1)Pentru a efectua transport rutier public, operatorii de transport rutier trebuie să fie înregistraţi în Registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentă.

(2)Modul de întocmire, completare şi gestionare privind Registrul operatorilor de transport rutier se stabileşte de către autoritatea competentă.
Art. 18
(1)Pentru dobândirea calităţii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obţină licenţa de transport, care se acordă în urma îndeplinirii cumulative a condiţiilor de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională.
(2)Condiţia de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:
a)nu a fost condamnată pentru infracţiuni grave, inclusiv infracţiuni de natură comercială;
b)nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
c)nu a îndeplinit funcţia de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancţionat/sancţionată pentru încălcări grave ale legislaţiei cu privire la:
- condiţiile de plată şi de angajare;
- condiţiile de desfăşurare a operaţiunilor de transport rutier, în special în ceea ce priveşte regulile referitoare la perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiţii de siguranţă a vehiculelor rutiere, siguranţa rutieră şi protecţia mediului.

(21)În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), condiţia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau, după caz, de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă.

(22)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiţia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplinea funcţia de persoană desemnată a fost sancţionat/sancţionată pentru încălcări grave.

(23)Autoritatea competentă va stabili lista infracţiunilor considerate ca fiind grave, precum şi lista infracţiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a).
(24)Autoritatea competentă va stabili situaţiile şi circumstanţele în care încălcările legislaţiei sunt considerate grave şi afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c).
(25)Dacă faptele la care se face referire la alin. (23) şi (24) sunt săvârşite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autorităţile competente din statele membre în care sunt stabiliţi aceştia în legătură cu faptele constatate şi sancţiunile aplicate.

(3)Condiţia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiţii a activităţii întreprinderii şi buna administrare a acesteia. Condiţia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier şi 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Modul de evaluare a capacităţii financiare a unei întreprinderi se stabileşte de autoritatea competentă.
(4)Condiţia de competenţă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de competenţă profesională eliberat de autoritatea competentă în condiţiile stabilite de aceasta.
(5)Certificatul de competenţă profesională atestă deţinerea nivelului necesar de cunoştinţe stabilit de autoritatea competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.

Art. 19
(1)Licenţa de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani şi se păstrează la sediul acestuia.
(2)Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi utilizate la operaţiuni de transport rutier public, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale licenţei de transport. Numărul maxim de copii conforme ale licenţei de transport corespunde numărului de autovehicule pentru care este îndeplinită condiţia de capacitate financiară a operatorului de transport rutier.

(3)Perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licenţei de transport eliberate de autoritatea competentă este de minimum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei de transport.

(4)Copiile conforme ale licenţei de transport nu sunt transmisibile şi sunt personalizate de către emitent cu numărul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.

Art. 20
(1)Efectuarea transportului rutier public cu autovehicule deţinute în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele prevăzute la art. 2, este permisă numai pe baza copiei conforme a licenţei de transport valabile, emisă de autoritatea competentă.
(2)Copia conformă a licenţei de transport se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecţia mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 21
Licenţa de transport se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

Art. 22
Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenţei de transport şi a copiilor conforme ale acesteia existente la bordul autovehiculelor respective.