Art. 8. - Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor încetează prin revocare în următoarele situaţii: - Ordonanță de urgență 106/2008 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii

M.Of. 659

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2008 până la: 18 Martie 2009
Art. 8
(1)Conducerea ANC este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani.
(2)Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor încetează prin revocare în următoarele situaţii:
a)în cazul încălcării prevederilor actelor normative în vigoare din domeniul de competenţă;
b)în caz de condamnare penală prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c)în situaţia imposibilităţii de a-şi îndeplini mandatul mai mult de 120 de zile calendaristice consecutive.
(3)Preşedintele reprezintă ANC în raporturile cu Parlamentul, Guvernul, ministerele, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
(4)Preşedintele ANC este ordonator de credite.
(5)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii.
(6)Deciziile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(7)Deciziile, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la publicare sau de la comunicare, după caz, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.