Capitolul i - Dispoziţii generale - Ordonanță de urgență 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta

M.Of. 22

În vigoare

Versiune de la: 18 Martie 2023

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Starea de asediu şi starea de urgenţă privesc situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Art. 2

Starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării, inclusiv apărarea cibernetică, la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului. În cazul instituirii stării de asediu se pot lua măsuri excepţionale aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale.

Art. 3

Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:

a)existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională a României, inclusiv securitatea cibernetică pentru raţiuni de securitate naţională, ori funcţionarea democraţiei constituţionale;

b)iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

Art. 3¹

Starea de asediu şi starea de urgenţă pot fi instituite şi menţinute numai în măsura cerută de situaţiile care le determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional.

Art. 3²

Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă sunt interzise:

a)limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război;

b)tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;

c)condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional;

d)restrângerea accesului liber la justiţie.

Art. 4

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 3², numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.

Art. 5

Starea de asediu se poate institui pe o perioadă de cel mult 60 de zile, iar starea de urgenţă, pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

Art. 6

[textul din Art. 6 din capitolul I a fost abrogat la 15-nov-2004 de Art. I, punctul 6. din Legea 453/2004]

Art. 7

(1)La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.

(2)Autorităţile civile ale administraţiei publice continuă exercitarea atribuţiilor care nu au fost transferate autorităţilor prevăzute la alin. (1) şi au obligaţia de a acorda sprijin acestora.

Art. 8

[textul din Art. 8 din capitolul I a fost abrogat la 15-nov-2004 de Art. I, punctul 8. din Legea 453/2004]

Art. 9

(1)Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite.

(2)Conducătorii autorităţilor publice şi administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură şi alimentaţie, alimentare cu apă, comunicaţii şi transporturi au obligaţia de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esenţiale pentru populaţie şi pentru forţele destinate apărării.