Art. 13. - Pentru obţinerea autorizaţiei de operator, persoanele interesate vor înainta Autorităţii de Supraveghere următoarele documente: - Ordonanta 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare

M.Of. 423

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 Octombrie 2018
Art. 13
(1)Pentru obţinerea autorizaţiei de operator, persoanele interesate vor înainta Autorităţii de Supraveghere următoarele documente:
a)persoana fizică:
1.cerere prin care îşi manifestă intenţia de a deveni operator al arhivei, care va cuprinde atributele sale de identificare, precum: numele, codul numeric personal, domiciliul, numărul de înmatriculare la registrul comerţului, locul principalului punct de desfăşurare a activităţii etc.;
2.certificatul de cazier judiciar emis de organele de poliţie;
3.atributele de identificare şi certificatul de cazier judiciar ale directorului de arhivă desemnat, în cazul în care această atribuţie nu va fi îndeplinită de însăşi persoana fizică solicitantă;
b)persoana juridică:
1.o cerere semnată de persoanele care au calitatea de a o reprezenta legal, potrivit actelor constitutive, prin care îşi manifestă intenţia de a deveni operator al arhivei, care va cuprinde atributele de identificare a directorilor de arhivă şi a persoanei juridice, precum: denumirea, sediul, naţionalitatea, firma, contul bancar, numărul de înmatriculare la registrul comerţului, codul fiscal etc.;
2.o copie certificată de pe actul constitutiv de la registrul comerţului, registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv copia actului administrativ care a autorizat constituirea şi funcţionarea pe teritoriul României a persoanei juridice;

3.certificatul de cazier judiciar pentru directorul de arhivă şi pentru orice altă persoană fizică împuternicită să reprezinte persoana juridică în mod legal.