Secţiunea 1 - Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal - Ordonanta 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar

M.Of. 624

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2024
SECŢIUNEA 1:Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
Art. I
Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 410/2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3
(1) Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel central şi la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov."
2.După alineatul (3) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Prin derogare de la prevederile alin. (2), la nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov se organizează cazierul fiscal în care se ţine evidenţa contribuabililor mari cu sediul în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov."
3.Litera b) a alineatului (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"b) la solicitarea înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;"
4.Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"(2) Judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează desfăşurarea de activităţi în formele menţionate la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală."
5.Alineatele (2)-(4) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:
"(2) Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării eliberării.
(3) Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se percepe o taxă în sumă de 50.000 lei.
(4) La cerere, pentru situaţii de urgenţă, certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat în 5 zile lucrătoare, cu plata unei taxe în sumă de 200.000 lei."
6.După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Taxele prevăzute la alin. (3) şi (4) se fac venit la bugetul de stat."