Art. 2. - Categoriile de vehicule supuse inspecţiei tehnice periodice şi periodicitatea inspecţiei tehnice sunt următoarele: - Ordonanta 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România
M.Of. 413
În vigoare Versiune de la: 17 Februarie 2024
Art. 2
(1)Vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot fi menţinute în circulaţie numai dacă se face dovada respectării cerinţelor tehnice specifice stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2), prin efectuarea inspecţiilor tehnice periodice.
(2)Obligaţia efectuării inspecţiilor tehnice periodice, precum şi a respectării periodicităţii acestora, în funcţie de categoria de vehicul, revine deţinătorului certificatului de înmatriculare/înregistrare.
(3)Categoriile de vehicule supuse inspecţiei tehnice periodice şi periodicitatea inspecţiei tehnice sunt următoarele:
a)autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune - la 6 luni;
b)autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, la 2 ani, respectiv la un an în cazul autovehiculelor care au o vechime de cel puţin 12 ani, cu excepţia vehiculelor de interes istoric;
c)[textul din Art. 2, alin. (3), litera C. a fost abrogat la 01-oct-2005 de Art. I, punctul 2. din Ordonanta 40/2005]
d)autovehicule care desfăşoară transport de persoane în regim de taxi, precum şi autovehicule care desfăşoară activităţile de RENT CAR, astfel cum acestea sunt definite la art. 11 lit. aa) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare - la 6 luni;
d1)autovehicule utilizate pentru învăţarea conducerii auto - la un an, cu excepţia autovehiculelor utilizate pentru învăţarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, pentru care periodicitatea este de 6 luni;
d2)autovehicule speciale ambulanţă - la un an;
e)autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg - la un an;
f)remorci şi semiremorci având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg - la un an;
g)autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg - la un an;
h)remorci şi semiremorci având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg - la 2 ani, cu următoarele excepţii:
- remorci şi semiremorci agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este de un an;
- remorci şi semiremorci apicole, precum şi rulotele, pentru care periodicitatea este de 3 ani;
i)motociclete, mopede, autovehicule cu 3 roţi şi cvadricicluri - la 2 ani;
j)tractoare având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg - la un an;
k)tractoare având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg - la 2 ani;
l)[textul din Art. 2, alin. (3), litera L. a fost abrogat la 21-iul-2013 de Art. 1, punctul 4. din Legea 232/2013]
m)maşini autopropulsate, cu excepţia celor prevăzute la art. 65 - la 2 ani.
(31)Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecţii tehnice periodice la 3 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
(4)Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere se supun primei inspecţii tehnice periodice la un an, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
(41)Autorulotele care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecţii tehnice periodice la 4 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
(42)Autovehiculele destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg, se supun primei inspecţii tehnice periodice la 2 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi, cu excepţia autovehiculelor agreate pentru transportul mărfurilor periculoase pentru care termenul este de un an.
(5)Inspecţia tehnică periodică cuprinde, cumulativ, după caz, următoarele:
a)inspecţia tehnică privind siguranţa rutieră;
b)inspecţia tehnică privind protecţia mediului;
c)inspecţia tehnică privind încadrarea în categoria de folosinţă conform destinaţiei.
(6)Termenul pentru efectuarea primei inspecţii tehnice periodice se socoteşte de la data primei înmatriculări sau a primei înregistrări în România, iar pentru următoarea inspecţie tehnică periodică, de la data celei precedente.
(7)Inspecţia tehnică periodică are în vedere domeniile şi elementele inspectate, precum şi metodele de control stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
(8)Inspecţia tehnică periodică se efectuează cu ajutorul tehnicilor şi echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părţi ale vehiculului.
(9)Pentru fiecare element inspectat, prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) se stabileşte lista deficienţelor posibile şi a gradului de gravitate asociat acestora.
(10)Deficienţele prevăzute în lista menţionată la alin. (9) se clasifică în una dintre următoarele categorii, în funcţie de gradul lor de gravitate:
a)deficienţe minore - deficienţele care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului, precum şi alte neconformităţi minore;
b)deficienţe majore - deficienţele susceptibile să compromită siguranţa vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să îi pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, precum şi alte neconformităţi mai importante;
c)deficienţe periculoase - deficienţele care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au impact asupra mediului.
(11)Un vehicul care prezintă deficienţe încadrabile la mai mult de o categorie de deficienţe dintre cele prevăzute la alin. (10) este clasificat în categoria care corespunde deficienţei mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficienţe la acelaşi element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficienţe ar genera un risc mai mare la adresa siguranţei rutiere.

(11)Un vehicul care prezintă deficienţe încadrabile la mai mult de o categorie de deficienţe dintre cele prevăzute la alin. (10) este clasificat în categoria care corespunde deficienţei mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficienţe la acelaşi element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficienţe ar genera un risc mai mare la adresa siguranţei rutiere.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (309)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (309)
- Sentinta nr. RJ 392g2933e/2024 din 15-oct-2024, Tribunalul Vaslui, sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei (art.483 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 396622dd5/2024 din 11-mar-2024, Judecatoria Braila, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e6d94654/2022 din 30-dec-2022, Judecatoria Iasi, pretentii (Civil)