Art. i. - Ordonanta 6/2026 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

M.Of. 77

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
Art. I
După articolul 85 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 851, cu următorul cuprins:
"-Art. 851: Prevederi speciale privind înregistrarea sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006
-(1) Contribuabilul/Plătitorul care are organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor, potrivit Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, are obligaţia să desemneze unul dintre aceste sedii secundare ca sediu secundar desemnat, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea primului sediu secundar.
-(2) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a sediului secundar desemnat, ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor pentru toate entităţile de pe raza acelei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se desfăşoară efectiv activitatea sediilor secundare.
-(3) Contribuabilul/Plătitorul care are organizate unul sau mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale cu domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, nu are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a acestora. Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor datorat pentru salariaţii acestor sedii secundare utilizând codul de identificare fiscală propriu. "