Art. 9. - Art. 9: Condiţii pe perioada de derulare a planului de restructurare - Ordonanta 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale

M.Of. 648

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2024
Art. 9: Condiţii pe perioada de derulare a planului de restructurare
(1)Debitorul are obligaţia de a îndeplini măsurile prevăzute în planul de restructurare, în termenele stabilite în acesta.
(2)În cazul în care persoana/persoanele care efectuează supravegherea constată că măsurile de restructurare a debitorului, inclusiv măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare, cu excepţia înlesnirilor la plată, nu sunt realizate în termenele/perioadele prevăzute în planul de restructurare, notifică debitorul şi îi acordă un termen rezonabil în raport cu natura şi complexitatea măsurii, care poate fi prelungit pentru motive justificate, dar nu mai mult de 6 luni de la data constatării, în vederea realizării acestora sau a prezentării unui plan de restructurare ajustat, dacă măsurile nu pot fi implementate din cauze obiective.
(3)Înlesnirea la plată îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii:
a)debitorul să declare şi să achite, potrivit legii, obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de înlesnire la plată. Înlesnirea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care acest termen se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată;
b)debitorul să achite, potrivit legii, obligaţiile bugetare stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de înlesnire la plată. Înlesnirea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de înlesnire la plată în situaţia în care termenul de 30 de zile se împlineşte după această dată;
c)debitorul să achite diferenţele de obligaţii bugetare rezultate din declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei;
d)debitorul să respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de plată. Înlesnirea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă rata din grafic este achitată până la următorul termen de plată din graficul de plată;
e)debitorul să achite obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de înlesnire la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată;
f)debitorul să achite obligaţiile bugetare rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 8 alin. (6), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată;
g)debitorul să achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile bugetare stabilite în acte administrative ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ a încetat după data comunicării deciziei de înlesnire la plată;
h)debitorul să achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile bugetare stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal competent după emiterea deciziei de înlesnire la plată;
i)debitorul să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, începând cu data comunicării deciziei de înlesnire la plată, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
j)debitorul să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) sau d);
k)debitorul să respecte obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (5);
l)debitorul să achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile bugetare datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de restructurarea obligaţiilor bugetare.
m)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. e), nestinse la data comunicării deciziei de înlesnire la plată şi care nu fac obiectul înlesnirii la plată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestei decizii.

(4)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (3) se împlinesc după data finalizării înlesnirii la plată, obligaţiile bugetare trebuie stinse până la data finalizării înlesnirii la plată.
(5)În situaţia în care sumele care au format obiect al înlesnirii la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (3), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare a înlesnirii la plată.