Art. 1. - Art. 1: Instituirea posibilităţii restructurării obligaţiilor bugetare - Ordonanta 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale

M.Of. 648

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2024
Art. 1: Instituirea posibilităţii restructurării obligaţiilor bugetare
(1)În scopul revitalizării şi evitării deschiderii procedurii insolvenţei, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativ-teritoriale, aflaţi în dificultate financiară şi pentru care există riscul intrării în insolvenţă, îşi pot restructura obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2021 şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii.

(2)Prin obligaţii bugetare, în sensul prezentului capitol, se înţelege obligaţia de plată a oricăror sume care se cuvin bugetului general consolidat şi/sau bugetelor autorităţilor publice centrale şi locale individualizată în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa organului fiscal central, în vederea recuperării.

(21)În sensul prezentului capitol, sunt considerate obligaţii bugetare şi obligaţiile de plată aferente sumelor acordate, în perioada stării de urgenţă, cu titlul de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi transmise spre recuperare organului fiscal central, care nu privesc sume ce fac obiectul ajutorului de stat.

(3)Sunt obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2021 şi obligaţiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2022 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 decembrie 2021.

(4)Restructurarea obligaţiilor bugetare se aplică şi pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 ianuarie 2022 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3).

(5)Nu formează obiect al restructurării următoarele obligaţii bugetare:
a)obligaţiile bugetare care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
b)obligaţiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ încetează după data aprobării planului de restructurare şi comunicarea deciziei de înlesnire la plată, debitorul poate solicita includerea în înlesnirea la plată a obligaţiilor bugetare ce au făcut obiectul suspendării sau luarea altor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile bugetare individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile accesorii aferente;
c)obligaţiile bugetare principale şi accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat, acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, cele care reprezintă fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, precum şi cele care reprezintă taxe vamale, accize şi taxă pe valoarea adăugată pentru care administrarea, cu excepţia inspecţiei fiscale şi a executării silite, revine Autorităţii Vamale Române;
d)obligaţiile bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări acordate în temeiul prezentei ordonanţe, pentru care a eşuat planul de restructurare potrivit art. 13 alin. (1).

e)obligaţiile fiscale care reprezintă accize.

(6)Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (5) lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligaţiilor bugetare potrivit prezentului capitol. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal odată cu notificarea prevăzută la art. 3.
(7)Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi următorilor debitori:
a)debitorii care pierd eşalonarea la plată întrucât disponibilităţile băneşti ale acestora, previzionate pe perioada de derulare a eşalonării, nu permit susţinerea acesteia;
b)debitorii care au garantate obligaţiile bugetare potrivit art. 210-211 şi art. 235 din Codul de procedură fiscală.