Art. 1. - Ordonanta 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing - Republicare

M.Of. 9

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2021
Art. 1
(1)Prezenta ordonanţă se aplică operaţiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.

(11)Prezenta ordonanţă se aplică şi în situaţia în care locatarul/utilizatorul unui bun care face obiectul unui contract de leasing încheie cu un alt locatar/utilizator, denumit locatar/utilizator final, un contract de leasing având ca obiect acelaşi bun. Contractul de leasing încheiat cu locatarul/utilizatorul final se va încheia după obţinerea acordului prealabil scris al locatorului/finanţatorului iniţial şi îndeplinirea de către locatar/utilizator a condiţiilor cerute societăţilor de leasing. În aceste cazuri, desfiinţarea titlului locatarului/utilizatorului iniţial din orice motive va conduce la încetarea de drept a contractului de leasing încheiat între acesta din urmă şi locatarul/utilizatorul final.

(2)Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.

(3)Prin derogare de la prevederile alin. (2), dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, poate face obiectul operaţiunilor de leasing, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operaţiune. În acest caz locatorul/finanţatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deţine un drept definitiv de utilizare. Transmiterea se realizează la solicitarea utilizatorului, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul obligându-se să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru dobândirea dreptului definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.