Art. 125. - Ordonanta 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare
M.Of. 210
În vigoare
Versiune de la: 1 Iunie 2019
Art. 125
(1)În cazuri de forţă majoră când, pentru salvarea navei, a încărcăturii acesteia sau pentru evitarea poluării mediului, încărcătura a fost descărcată, parţial ori integral, pe malul apelor naţionale navigabile, comandantul/conducătorul de navă are obligaţia să informeze cea mai apropiată căpitănie de port şi, după caz, poliţia de frontieră.
(2)Situaţiile în care operaţiunile de încărcare/descărcare de mărfuri şi/sau de pasageri se pot efectua în afara porturilor şi condiţiile în care aceste activităţi se pot desfăşura se stabilesc de către Autoritatea Navală Română.