Art. i. - Alineatul (1) al articolului 38 va avea următorul cuprins: - Ordonanta 34/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii legale privind serviciile publice de gospodărie comunală
M.Of. 91
În vigoare
Versiune de la: 29 Aprilie 2004
Art. I
Ordonanţa Guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 634/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
[textul din Art. I, punctul 1. a fost abrogat la 29-apr-2004 de Art. 1, punctul 1. din Legea 131/2004]
2.Alineatul (1) al articolului 38 va avea următorul cuprins:
"Art. 38
(1) Pentru serviciile prestate în regim de gestiune delegată autorităţile administraţiei publice locale care au sub autoritate servicii publice de alimentare cu apă şi de canalizare vor organiza licitaţii publice pentru încheierea contractului de delegare a gestiunii, conform prevederilor prezentei ordonanţe. În cazul în care nu a fost desemnat nici un câştigător în urma celei de-a doua licitaţii publice, concedentul poate decide iniţierea procedurii de negociere directă."