Art. 461. - Art. 46 1 - Ordonanta 27/2011 privind transporturile rutiere

M.Of. 625

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
Art. 461
Măsurile de aplicare a dispoziţiilor privind detaşarea conducătorilor auto, prevăzute în anexa nr. 31 partea A la secţiunea 2 din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul UE-UK, încălcările cu caracter contravenţional ale acestor dispoziţii, precum şi sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul constatării încălcărilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.