Art. 27. - Art. 27 - Ordonanta 27/2011 privind transporturile rutiere
M.Of. 625
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2024
Art. 27
(1)Operaţiunile de transport rutier de mărfuri contra cost în regim de cabotaj se efectuează în conformitate cu prevederile art. 8 şi 9 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009.
(2)Prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 se aplică şi în cazul segmentelor rutiere iniţiale sau finale efectuate pe teritoriul României de operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenţi, în cadrul unor operaţiuni de transport combinat între România şi un alt stat membru al Uniunii Europene.
(3)Operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenţi nu pot să efectueze pe teritoriul României operaţiuni de cabotaj cu acelaşi vehicul sau, în cazul unei combinaţii cuplate de vehicule, cu autovehiculul aceluiaşi vehicul, pentru o perioadă de patru zile ulterioară încheierii operaţiunii de cabotaj din România.
(4)Se consideră că operaţiunile de cabotaj efectuate în România de către un operator de transport rutier de mărfuri nerezident respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 şi ale prezentei ordonanţe numai dacă operatorul de transport rutier de mărfuri care le efectuează poate prezenta dovezi clare privind transportul internaţional care a precedat respectivele operaţiuni de cabotaj, precum şi privind fiecare operaţiune ulterioară de cabotaj efectuată. În cazul în care vehiculul s-a aflat pe teritoriul României în perioada de patru zile precedentă transportului internaţional, operatorul de transport rutier de mărfuri nerezident prezintă dovezi clare şi cu privire la toate operaţiunile care au fost desfăşurate în perioada respectivă.
(5)Dovezile prevăzute la alin. (4) se prezintă sau se transmit inspectorilor din cadrul I.S.C.T.R., la cerere şi pe durata controlului în trafic. Acestea pot fi prezentate sau transmise electronic, utilizându-se un format structurat modificabil care poate fi folosit direct de computere pentru stocare sau procesare, cum ar fi scrisoarea electronică de trăsură (e-CMR) în temeiul Protocolului adiţional de la Geneva la Convenţia privind Contractul de transport internaţional rutier de mărfuri (CMR) cu privire la scrisoarea electronică de trăsură din 20 februarie 2008, la care România a aderat prin Legea nr. 29/2019 pentru aderarea României la Protocolul adiţional privind scrisoarea electronică de însoţire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Convenţia referitoare la contractul de transport rutier internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956. În cursul controlului în trafic, conducătorul auto are permisiunea de a contacta sediul central, managerul de transport sau orice altă persoană sau entitate pentru a furniza, înainte de terminarea controlului în trafic, oricare dintre dovezile prevăzute la alin. (4).Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (55)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (55)
- Decizie nr. 407/2021 din 06-apr-2021, Tribunalul Dolj, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 807/2020 din 23-oct-2020, Judecatoria Filiasi, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. 5501/2020 din 21-iul-2020, Judecatoria Craiova, plangere contraventionala (Civil)