Capitolul iv - Modificarea statutului ori a beneficiarului real al asociaţiei sau fundaţiei. Fuziunea şi divizarea - Ordonanta 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii

M.Of. 39

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
CAPITOLUL IV:Modificarea statutului ori a beneficiarului real al asociaţiei sau fundaţiei. Fuziunea şi divizarea
Art. 33
(1)Modificarea statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12.

(2)Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director. Hotărârile se depun în copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana sau persoanele împuternicite prin hotărârea adunării generale sau, după caz, a consiliului director să desfăşoare procedura de înregistrare a modificării.

(3)Despre schimbarea sediului se va face menţiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât şi în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. în acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripţia căreia asociaţia urmează să-şi aibă noul sediu.

*) ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 35 şi 95 din Legea nr. 69/2000, coroborate cu art. 6, 33 şi 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, precum şi cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 954/2000, stabileşte că:
Afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul federaţiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri."

Art. 34
Dispoziţiile art. 33 se aplică în mod corespunzător în cazul modificării statutului fundaţiei.

Art. 341
(1)Fuziunea se face prin absorbţia unei asociaţii de către o altă asociaţie sau prin contopirea a două ori mai multe asociaţii pentru a alcătui o asociaţie nouă.
(2)Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei asociaţii care îşi încetează existenţa între două sau mai multe asociaţii existente ori care iau astfel fiinţă.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul fuziunii sau divizării unei fundaţii.
Art. 342
(1)În cazul asociaţiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere.
(2)În cazul fundaţiilor, dispoziţiile art. 29 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 343
[textul din Art. 34^3 din capitolul IV a fost abrogat la 15-feb-2013 de Art. 35, punctul 5. din titlul IV din Legea 76/2012]
Art. 344
(1)Ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, asociaţia sau fundaţia are obligaţia de a comunica Ministerului Justiţiei datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.

(11)Sunt exceptate de la obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute la alin. (1) şi la art. 7 alin. (2) lit. d) sau, după caz, la art. 17 alin. (2) lit. d):
a)asociaţiile sau fundaţiile constituite/conduse doar de persoane fizice, atunci când singurii beneficiari reali sunt cei prevăzuţi în statut. În acest caz, în lipsa depunerii declaraţiei privind beneficiarul real, Ministerul Justiţiei este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali pe baza documentelor care însoţesc cererea de înscriere a modificării care implică şi schimbarea beneficiarilor reali;
b)asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi structurile federative formate de acestea.

(2)În acest scop, consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei împuterniceşte o persoană fizică pentru a comunica, printr-o declaraţie pe propria răspundere, datele de identificare ale beneficiarului real. Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi comunicată fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poştă şi curier.

(3)[textul din Art. 34^4, alin. (3) din capitolul IV a fost abrogat la 05-dec-2020 de Art. I, punctul 27. din Legea 276/2020]
(4)Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.
*) OUG 191/2020:

(1)Termenul până la care se depune declaraţia privind beneficiarul real, prevăzut la art. 344 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă, declarată, în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi obligaţiei de completare a documentelor potrivit cerinţelor prevăzute la art. 6, 7, 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 345
(1)Nerespectarea de către o asociaţie sau fundaţie a obligaţiei prevăzute la art. 344 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 2.500 lei.
(2)Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) se face de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin agenţi constatatori proprii.
(3)Contravenientul are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la alin. (1) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.
(4)În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută la alin. (3).
(5)Procesul-verbal se comunică contravenientei, precum şi Ministerului Justiţiei în vederea înregistrării în evidenţa privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.
(6)Necomunicarea de către o asociaţie sau fundaţie a datelor de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă aceasta a fost anterior sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 344, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei.
(7)Contravenientul sancţionat potrivit alin. (6) are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la alin. (6) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.
(8)În procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la alin. (6) se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută la alin. (7), precum şi sancţiunea aplicabilă în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real, în termen de 30 zile de la momentul comunicării acestuia, respectiv dizolvarea asociaţiei sau fundaţiei potrivit art. 56 alin. (11) sau, după caz, art. 59. Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(9)Contravenţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.