Art. 40. - Ordonanta 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România

M.Of. 640

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2024
Art. 40
(1)Cererile formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 134/2008, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se vor soluţiona în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.
(2)În cuprinsul actelor normative şi tratatelor în vigoare, prin sintagmele "permis de muncă" şi "autorizaţie de muncă" se înţelege "aviz de angajare" sau "aviz de detaşare", după caz, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(3)Autorizaţiile de muncă eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor fi considerate a fi "avize de angajare" sau "avize de detaşare", după caz, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(4)Condiţiile generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. d) şi la art. 21 alin. (2) lit. f) nu sunt îndeplinite dacă angajatorul, respectiv beneficiarul prestării de servicii a fost sancţionat potrivit art. 26 lit. a) sau b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 134/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii.