Art. 26. - Ordonanta 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale

M.Of. 89

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2005
Art. 26
(1)În cazul în care angajamentul investiţional nu a fost realizat pe obiectivele şi/sau până la scadenţele prevăzute în contract, dar, cumulat până la împlinirea ultimei scadenţe anterioare datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, rezultă realizarea în cuantum valoric a obligaţiei respective, nu se datorează penalităţi/majorări de întârziere.
(2)În cazul în care la data împlinirii ultimei scadenţe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se constată valoric nerealizarea sau realizarea parţială a angajamentului investiţional, cumpărătorul datorează, începând cu respectiva dată, penalităţile contractuale calculate la valoarea nerealizată, fără luarea în considerare a nerealizărilor pe obiective.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul în care realizarea obligaţiilor investiţionale este garantată prin garanţii mobiliare, imobiliare sau financiare.
(4)Prevederile alineatelor precedente nu se aplică în cazul existenţei unei hotărâri judecătoreşti/arbitrale definitive la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, chiar dacă nu au fost puse în executare sau executarea nu a fost definitivată, iar sumele plătite nu se restituie şi executările realizate nu se întorc.