Art. 22. - Ordonanta 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale
M.Of. 89
În vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2005
Art. 22
(1)Autoritatea şi cumpărătorul pot conveni continuarea contractului prin renunţarea la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti/arbitrale ce are ca efect desfiinţarea contractului, la aplicarea sau la efectele pactului comisoriu, în cazul contractelor care conţin astfel de clauze.
(2)În acest sens Autoritatea şi cumpărătorul vor încheia o convenţie de menţinere în vigoare a contractului, cumpărătorul obligându-se să plătească sumele datorate Autorităţii la data încheierii convenţiei, inclusiv cheltuielile judiciare efectuate de aceasta, într-un termen de 60 de zile de la semnarea acesteia.
(3)În cazul în care se renunţă la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti/arbitrale ce are ca efect desfiinţarea contractului, convenţia de menţinere în vigoare se rezoluţionează în cazul neîndeplinirii tuturor obligaţiilor asu-mate prin aceasta. Ca urmare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii, Autoritatea va pune în executare hotărârea judecătorească/arbitrală ce are ca efect desfiinţarea contractului.
(4)Convenţia de menţinere în vigoare a contractului prevăzută la alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu o clauză potrivit căreia contractul va fi desfiinţat de plin drept, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate în cuprinsul acesteia fiind aplicabile prevederile art. 21.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »