Capitolul ix - Sancţiuni - Ordonanta 21/1992 privind protecţia consumatorilor*) - Republicare
M.Of. 208
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
CAPITOLUL IX:Sancţiuni
Art. 49
Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 50
(3)Individualizarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. g) se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate. Prin instrucţiuni adoptate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor se stabileşte mecanismul de individualizare şi aplicare, precum şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum:
a)veniturile totale anuale ale întreprinderii realizate pe teritoriul României, veniturile realizate la nivelul unui punct de lucru sau alte tipuri de venituri;
b)circumstanţele atenuante şi agravante;
c)capacitatea întreprinderii de a plăti amenda;
d)majorarea specifică pe care o poate stabili Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în realizarea efectului disuasiv.
(1)Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
a)încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei;
c)încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) şi i), art. 11 şi 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;
d)încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 17-25 şi art. 26 alin. (1) şi (2), cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei;
e)încălcarea dispoziţiilor art. 91, art. 92 şi art. 93, cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei;
f)încălcarea dispoziţiilor art. 94-911, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei.
g)încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4), cu amendă contravenţională de la 50.000 lei la 500.000 lei.
a)încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei;b)încălcarea dispoziţiilor art. 7 lit. a) a 4-a liniuţă, lit. b) a 3-a şi a 4-a liniuţă, cu amendă contravenţională de la 2.500 lei la 25.000 lei;
c)încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) şi i), art. 11 şi 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;
d)încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 17-25 şi art. 26 alin. (1) şi (2), cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei;
e)încălcarea dispoziţiilor art. 91, art. 92 şi art. 93, cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei;
f)încălcarea dispoziţiilor art. 94-911, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei.
g)încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4), cu amendă contravenţională de la 50.000 lei la 500.000 lei.(2)Sancţiunile se pot aplica şi persoanelor juridice.
(3)Individualizarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. g) se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate. Prin instrucţiuni adoptate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor se stabileşte mecanismul de individualizare şi aplicare, precum şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum:
a)veniturile totale anuale ale întreprinderii realizate pe teritoriul României, veniturile realizate la nivelul unui punct de lucru sau alte tipuri de venituri;
b)circumstanţele atenuante şi agravante;
c)capacitatea întreprinderii de a plăti amenda;
d)majorarea specifică pe care o poate stabili Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în realizarea efectului disuasiv.Art. 51
(1)Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
(6)Săvârşirea repetată a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 50 se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(7)Neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei se sancţionează cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei.
(1)Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.(2)Nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor care, potrivit aii. 50, constituie contravenţie, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a uneia sau mai multor persoane, se sancţionează cu amendă contravenţională de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(3)Nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor care, potrivit aii. 50, constituie contravenţie, dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă şi în mod repetat a intereselor economice ale unuia sau mai multor consumatori, se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 25.000 lei.
(4)În cazul aplicării sancţiunii amenzii pentru săvârşirea faptei prevăzute la alin. (2) se va dispune şi închiderea definitivă a unităţii, putând fi dispusă aceeaşi măsură pentru săvârşirea faptei prevăzute la alin. (3).
(5)Contravenienţii sunt obligaţi să suporte, potrivit prevederilor legale în vigoare, şi cheltuielile efectuate de terţi, persoane fizice sau juridice, în vederea vindecării persoanelor vătămate în calitatea lor de consumatori.
(6)Săvârşirea repetată a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 50 se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(7)Neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei se sancţionează cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei.Art. 53
[textul din Art. 53 din capitolul IX a fost abrogat la 24-aug-2018 de Art. 25, alin. (1) din capitolul VI din Legea 203/2018]
[textul din Art. 53 din capitolul IX a fost abrogat la 24-aug-2018 de Art. 25, alin. (1) din capitolul VI din Legea 203/2018]Art. 54
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi 51 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(2)În cazul sancţiunilor cu închisoare contravenţională, măsura se aplică de instanţa competentă, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator.
(3)Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite prevăzute la alin. (1), aflate în exerciţiul funcţiunii, sau să le însoţească, după caz.
(4)Organele de control prevăzute la alin. (1) pot preleva produse în vederea testării acestora în laboratoare. Contravaloarea produselor prelevate şi a cheltuielilor legate de testarea lor se suportă de către organul administraţiei publice, dacă în urma testării nu se constată neconformităţi faţă de cerinţele de securitate şi/sau de calitate prescrise ori declarate. În caz contrar, cheltuielile respective se suportă de către operatorul economic.
Art. 55
Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune următoarele măsuri:
1.oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor care:
b)au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;
d)nu respectă condiţiile de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare sau la care s-a schimbat starea termică iniţială fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens;
e)prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului;
f)prezintă semne de infestare cu paraziţi - ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte -, precum şi resturi ori semne ale activităţii acestora, cu excepţia celor pentru care sunt prevăzute limite prin acte normative;
g)prezintă urme de contact cu rozătoare;
h)prezintă miros şi gust străine de natura produsului;
i)prezintă miros şi gust sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate, admise de procesul tehnologic;
j)conţin corpuri străine, cu excepţia produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte normative;
k)nu prezintă documente de provenienţă, conform prevederilor legale în vigoare.
a)sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute;
b)au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;c)sunt interzise consumului uman prin reglementări legale;
d)nu respectă condiţiile de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare sau la care s-a schimbat starea termică iniţială fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens;
e)prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului;
f)prezintă semne de infestare cu paraziţi - ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte -, precum şi resturi ori semne ale activităţii acestora, cu excepţia celor pentru care sunt prevăzute limite prin acte normative;
g)prezintă urme de contact cu rozătoare;
h)prezintă miros şi gust străine de natura produsului;
i)prezintă miros şi gust sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate, admise de procesul tehnologic;
j)conţin corpuri străine, cu excepţia produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte normative;
k)nu prezintă documente de provenienţă, conform prevederilor legale în vigoare.2.oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricaţiei, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul în care:
d)se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor;
a)produsele nu sunt testate şi/sau certificate conform normelor legale;
b)produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să fie periculoase;
c)produsele nu prezintă elementele de identificare şi de caracterizare, precum şi documentele de însoţire, conform prevederilor art. 18-22;
d)se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor;3.distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul.
Art. 56
(1)Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele sancţiuni complementare:
a)închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni;
b)închiderea temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c)închiderea definitivă a unităţii;
d)suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi.
(2)Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:
b)folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare, comercializare sau prestare de servicii;
g)comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate, produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor;
h)comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale.
a)lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi serviciile nealimentare;
b)folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare, comercializare sau prestare de servicii;c)nerespectarea condiţiilor impuse de producători privind manipularea, transportul, depozitarea şi comercializarea, dacă acestea sunt de natură să modifice, în mod periculos, caracteristicile iniţiale ale produsului respectiv;
d)lipsa specificaţiilor tehnice, a instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru la producătorii şi prestatorii de servicii;
e)lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de încercări sau de omologări specifice;
f)lipsa certificatelor de conformitate.
g)comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate, produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor;
h)comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale.(3)Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:
a)săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la constatarea precedentă;
a)săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la constatarea precedentă;b)refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul organelor de specialitate şi la care, în urma unui control ulterior, se constată deficienţe grave;
c)[textul din Art. 56, alin. (3), litera C. din capitolul IX a fost abrogat la 27-dec-2008 de Art. II, punctul 30. din Ordonanta urgenta 174/2008]
d)nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanţie pentru lucrările de prestări de servicii;
e)utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente neomologate.
(4)Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:
d)recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii constatatori au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman;
a)importul cu bună ştiinţă al produselor care nu respectă condiţiile calitative prescrise sau declarate ori care sunt periculoase;
b)prestarea de servicii care pun în pericol viaţa, sănătatea sau siguranţa consumatorilor;
c)punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici controlaţi au cunoştinţă că sunt falsificate sau contrafăcute ori care au parametrii de securitate neconformi;
d)recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii constatatori au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman;e)în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de la comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele abilitate prin lege au constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise ori declarate;
f)împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către angajaţii acestuia a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor şi supravegherea calităţii produselor şi serviciilor să îşi exercite atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor ce pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor organe;
g)comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în vigoare;
h)continuarea desfăşurării activităţii după dispunerea măsurii de închidere temporară, fără obţinerea acordului prevăzut la alin. (7);
i)nerespectarea măsurilor dispuse în temeiul art. 55.
(5)În consecinţă, sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. d) va avea acelaşi regim, odată cu sancţiunea aplicată menţionată la alin. (1) lit. a), b) sau c), după caz.
(6)Sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. d) se aplică de către autorităţile publice competente care vor fi înştiinţate în acest sens.
(7)Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) se suspendă numai cu acordul scris al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau al oficiilor judeţene pentru protecţia consumatorilor, după remedierea deficienţelor care au condus la aplicarea sancţiunii complementare.
Art. 57
Sancţiunile propuse pentru a fi aplicate potrivit art. 55 şi art. 56 alin. (1) lit. a)-c) se dispun, direct sau prin delegare, de către conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 54, prin ordin sau decizie.
Art. 58
Sancţiunile contravenţionale complementare dispuse în condiţiile art. 55 şi 56 se vor materializa prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
Art. 581
(1)În cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. g), pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate propune următoarele măsuri:
a)revenirea la preţul de vânzare de pe site-ul comerciantului practicat anterior acţiunii speculative într-un termen de maximum 24 de ore sau oprirea de la comercializare;
b)revenirea la preţul de vânzare la punctul de lucru controlat, practicat anterior acţiunii speculative, în termen de 24 de ore de la comunicarea documentului de control sau oprirea de la comercializare.
(2)Contravenţiei prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. g) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi art. 29.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contravenţia prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. g), termenul de prescripţie a constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
(4)Prevederile art. 51 alin. (7) şi art. 56 se aplică în mod corespunzător, după caz.Art. 59
Prevederilor art. 51, 55 şi 56 nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 60
(1)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, instituţia din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
(1)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, instituţia din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.(2)La primul termen de judecată, instanţa poate acorda contravenientului, la cererea acestuia, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
(3)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (2), instanţa procedează la transformarea amenzii în închisoare contravenţională.
(4)Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Art. 61
(1)Produsele periculoase, falsificate sau contrafăcute se confiscă de organele abilitate de lege, la sesizarea agentului constatator, şi se distrug sau se valorifică, după caz, conform prevederilor legale.
(2)Veniturile încasate ilicit de către operatorii economici, ca urmare a încălcării prevederilor art. 4, art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 7 lit. b) prima şi a 2-a liniuţă şi ale art. 7 lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, se preiau la bugetul de stat de organele abilitate ale Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 62
Prevederile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală.
Art. 63
Aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta ordonanţă nu înlătură răspunderea disciplinară a făptuitorilor.
Art. 65
Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică:
a)pagubelor generate de produsele puse în circulaţie anterior datei intrării în vigoare a acesteia;
b)pagubelor rezultate din accidentele nucleare.