Art. 28. - Ordonanta 21/1992 privind protecţia consumatorilor*) - Republicare

M.Of. 208

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
Art. 28
(1)Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi relaţiile dintre aceasta şi alte organisme competente în domeniu se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului.
(2)Guvernul va stabili reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor pentru organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi, respectiv, pentru unele servicii publice ale ministerelor şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, organizate în judeţe şi în municipiul Bucureşti.
(3)Guvernul va stabili, prin hotărâri, reglementări-cadru în domeniul protecţiei consumatorilor.

(4)Taxele care se percep de către serviciile sau organele administraţiei publice, cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, se stabilesc conform legii, iar tarifele pentru încercările efectuate în laboratoare proprii, subordonate sau agreate, conform actelor normative în vigoare.