Art. 1. - Ordonanta 21/1992 privind protecţia consumatorilor*) - Republicare

M.Of. 208

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
Art. 1
(1)Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

(2)Prevederile prezentei ordonanţe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta.