Art. 7. - Construcţiile menţionate la alin. (1) vor fi finanţate cu prioritate prin programele anuale, dacă întrunesc cel puţin două dintre următoarele criterii: - Ordonanta 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente - REPUBLICARE*

M.Of. 806

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2022
Arată norme de aplicare
Art. 7
(1)Construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, se includ în programe anuale de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic, denumite în continuare programe anuale.

(2)Construcţiile menţionate la alin. (1) vor fi finanţate cu prioritate prin programele anuale, dacă întrunesc cel puţin două dintre următoarele criterii:
a)cuprind spaţii publice cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), având suprafaţa utilă totală de peste 50 mp, ocupate temporar/permanent;
b)prezintă un regim de înălţime de la P+3 etaje inclusiv şi minimum 10 apartamente;
c)sunt amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.

(3)Programele anuale se elaborează de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de consiliile judeţene şi avizate de comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă şi de Comisia Naţională, şi se aprobă, respectiv se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie.
(4)Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene, împreună cu consiliile municipiilor şi oraşelor care beneficiază de sume alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor anuale, sunt obligate să pună la dispoziţie Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice toate documentele justificative solicitate, răspunzând pentru necesitatea şi oportunitatea sumelor solicitate, precum şi pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea sumelor cheltuite în scopul pentru care au fost alocate.