Art. 11. - Pentru construcţiile incluse în programele anuale primarii municipiilor şi oraşelor, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, vor lua măsurile necesare pentru: - Ordonanta 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente - REPUBLICARE*

M.Of. 806

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2022
Arată norme de aplicare
Art. 11
(1)Pentru construcţiile incluse în programele anuale primarii municipiilor şi oraşelor, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, vor lua măsurile necesare pentru:
a)contractarea proiectării lucrărilor de intervenţie şi aprobarea documentaţiilor de avizare pentru lucrări de intervenţie;
b)contractarea execuţiei lucrărilor de intervenţie;
c)notarea dreptului de creanţă în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la lit. h), cu menţionarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de intervenţie, în condiţiile prezentei ordonanţe;
d)asigurarea diriginţilor de şantier autorizaţi;
e)verificarea şi decontarea documentaţiei de proiectare, precum şi a situaţiilor de lucrări executate, conform soluţiei de intervenţie din documentaţia aprobată;
f)organizarea recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie;
g)stabilirea situaţiei valorice a decontărilor pe categorii de lucrări real executate şi repartizarea pe fiecare proprietar a cheltuielilor efectuate pentru execuţia lucrărilor de intervenţie, proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză din proprietatea comună care revine fiecărui proprietar;
h)încheierea contractelor pentru restituirea sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat privind execuţia lucrărilor de intervenţie, evidenţa, calcularea şi încasarea ratelor lunare şi urmărirea, potrivit legii, a debitorilor restanţi;
i)întocmirea unui proces-verbal de constatare a refuzului privind încheierea contractului prevăzut la lit. h). Prin acelaşi proces-verbal se vor stabili şi cuantumul sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru execuţia lucrărilor, precum şi modalităţile de restituire a acestor sume.
(2)Contractul de execuţie a lucrărilor de intervenţie, prevăzut la alin. (1) lit. b), va cuprinde sancţiuni în sarcina antreprenorului/antreprenorului general pentru întârzieri în realizarea lucrărilor la termenele prevăzute în graficul de execuţie, anexă la contract. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(3)Contractul şi procesul-verbal prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) au valoare de înscris autentic şi constituie titluri executorii. În temeiul acestora, în cartea funciară se va nota atât dreptul de creanţă, cât şi interdicţia de înstrăinare a construcţiei înainte de rambursarea integrală a ratelor neachitate în condiţiile prevăzute la art. 12.
(4)Pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară, notarea dreptului de creanţă este condiţionată de efectuarea operaţiunilor de primă înscriere în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară, în baza titlului de proprietate şi a documentaţiei cadastrale, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Creanţele fiscale generate de titlurile executorii prevăzute la alin. (3) se execută silit de către organele competente, în condiţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pentru realizarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de intervenţie şi asigurarea continuităţii acestora, activităţile comerciale şi nonprofit desfăşurate în spaţiile existente din construcţiile nominalizate în programele anuale se suspendă de drept pe durata execuţiei lucrărilor de intervenţie.
(7)Furnizorii de utilităţi sunt obligaţi să realizeze în regim de urgenţă, pe baza contractelor încheiate în condiţiile legii, lucrările de specialitate determinate de soluţiile de consolidare adoptate şi cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, care să asigure funcţionalitatea construcţiei.