Capitolul i - Dispoziţii generale - Ordonanta 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2023
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă.
(2)Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare.

Art. 2
Expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară.

Art. 3
Expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice constituie expertiză tehnică extrajudiciară.

Art. 4
(1)Ministerul Justiţiei, prin compartimentul de specialitate care îndeplineşte atribuţiile acestei instituţii privind experţii tehnici judiciari, coordonează şi controlează, exclusiv din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiză tehnică judiciară.

(2)În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.
Art. 5
Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice.
Art. 6
Experţii tehnici se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii.