Art. 34. - Ordonanta 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara
M.Of. 26
În vigoare Versiune de la: 6 Noiembrie 2023
Art. 34
(1)Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispoziţiilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat.
(2)Experţii tehnici judiciari autorizaţi şi specialiştii au obligaţia să notifice Ministerului Justiţiei, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, orice schimbare a datelor comunicate la momentul dobândirii calităţii sau luării în evidenţă. Nerespectarea obligaţiei de notificare atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(1)Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispoziţiilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat.
(2)Experţii tehnici judiciari autorizaţi şi specialiştii au obligaţia să notifice Ministerului Justiţiei, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, orice schimbare a datelor comunicate la momentul dobândirii calităţii sau luării în evidenţă. Nerespectarea obligaţiei de notificare atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (260)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (260)
- Decizie nr. RJ 23e576877/2023 din 12-apr-2023, Tribunalul Harghita, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 6229536g3/2022 din 08-iul-2022, Judecatoria Iasi, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 394d6de38/2022 din 15-mar-2022, Curtea de Apel Bucuresti, amenda pentru neexecutarea hotararii judecatoresti (art.24 din Legea nr.554/2004 ) (Contencios administrativ si fiscal)