Art. 1. - Ordonanta 17/2025 pentru aprobarea unor măsuri în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat privind curieratul extern al materialelor clasificate

M.Of. 801

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Articol unic
Prin derogare de la prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi până la data de 31 decembrie 2025, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat poate achiziţiona, pentru desfăşurarea activităţilor de curierat extern al materialelor clasificate, autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, necesare pentru consolidarea capacităţii instituţionale.