Art. 43. - Ordonanta 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013

M.Of. 493

În vigoare
Versiune de la: 26 Decembrie 2013
Art. 43
(1)În bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2013, la titlul 72 "Active financiare", alineatul 72.01.01 "Participarea la capitalul social al societăţilor comerciale", este cuprinsă suma de 400.000 mii lei, care se alocă pentru majorarea capitalului social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A.
(2)Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. utilizează suma prevăzută la alin. (1) pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
(3)Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. utilizează sumele primite conform alin. (2) pentru achitarea obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului.