Art. 29. - Ordonanta 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013

M.Of. 493

În vigoare
Versiune de la: 26 Decembrie 2013
Art. 29
(1)În bugetul Ministerului Apărării Naţionale este cuprinsă şi suma de 118.000 mii lei, la capitolul 60.01 «Apărare», titlul 71 «Active nefinanciare», care va fi utilizată exclusiv pentru achitarea obligaţiilor de plată către Compania Naţională «Romtehnica» - S.A., reprezentând contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, colectată până la 31 decembrie 2013 de la Ministerul Apărării Naţionale.

(2)Sumele prevăzute la alin. (1) urmează a fi virate de către Ministerul Apărării Naţionale în conturile Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A., care efectuează plata obligaţiilor către bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor respective.