Capitolul ii - Organizarea formării profesionale a adulţilor - Ordonanta 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor - REPUBLICARE

M.Of. 110

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2020
Arată norme de aplicare
CAPITOLUL II:Organizarea formării profesionale a adulţilor
Art. 11
(1)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi de acţiune a programelor de guvernare şi a strategiilor sectoriale, elaborează politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv calificările şi formarea profesională a adulţilor, pe care le supun spre aprobare Guvernului.
(2)Strategiile sectoriale şi teritoriale privind formarea profesională a adulţilor se elaborează de ministere, agenţii naţionale şi alte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, după caz, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3)Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă îndeplineşte următoarele atribuţii în domeniul formării forţei de muncă:
a)coordonează la nivel naţional activitatea de formare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, potrivit legii, pune în aplicare politicile şi strategiile privind calificarea şi recalificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;
b)organizează programe de formare profesională pentru aceste categorii de adulţi prin centre proprii, prin centre private sau prin furnizori de formare profesională autorizaţi;
c)atribuie programe de formare profesională prin încredinţare directă, prin selecţie de oferte sau prin licitaţie, în condiţiile legii.
Art. 12
Pentru realizarea formării profesionale a propriilor salariaţi angajatorii vor consulta organizaţiile sindicale sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor în vederea elaborării planurilor de formare profesională în concordanţă cu programele de dezvoltare şi cu strategiile sectoriale şi teritoriale.
Art. 13
Formarea profesională a adulţilor se realizează prin programe de formare profesională ce cuprind totalitatea activităţilor de pregătire teoretică şi/sau practică în vederea realizării obiectivelor de formare de competenţe pentru un anumit domeniu.
Art. 14
(1)Programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională pentru ocupaţii, meserii, specializări şi profesii, denumite în continuare ocupaţii, cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România - C.O.R.
(2)Programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională şi pentru:
a)competenţe profesionale comune mai multor ocupaţii;
b)competenţe-cheie;
c)competenţe transversale.
(3)Autoritatea Naţională pentru Calificări elaborează, actualizează şi gestionează Registrul Naţional al Calificărilor Profesionale din România, cu sprijinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Educaţiei Naţionale şi cu consultarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a ministerelor, a agenţiilor naţionale, a celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi a organizaţiilor profesionale.
(4)Registrul Naţional al Calificărilor Profesionale din România se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 15
(1)Programele de formare profesională asigură dobândirea unor competenţe profesionale în conformitate cu standardele ocupaţionale, respectiv standardele de pregătire profesională, recunoscute la nivel naţional.
(2)Standardul ocupaţional, respectiv standardul de pregătire profesională, este documentul care precizează competenţele profesionale necesare practicării unei ocupaţii, respectiv specifice unei calificări.
Art. 16
(1)Furnizorii de formare profesională care solicită organizarea de programe de formare profesională în ocupaţii pentru care nu există standarde ocupaţionale, respectiv standarde de pregătire profesională elaborează proiecte de standarde ocupaţionale care se supun spre validare comitetelor sectoriale.
(2)După validarea standardelor ocupaţionale de către comitetele sectoriale, acestea se supun spre aprobare Autorităţii Naţionale pentru Calificări.
(3)În cazul neaprobării proiectului de standard ocupaţional de către Autoritatea Naţională pentru Calificări în termen de 6 luni de la autorizare, furnizorul de formare profesională poate organiza un nou program de formare profesională pentru ocupaţia respectivă numai după aprobarea standardului ocupaţional.
Art. 17
(1)Programele de formare profesională cuprind, în principal, următoarele elemente:
a)obiectivele programului de formare profesională exprimate în competenţele profesionale ce urmează să fie dobândite de fiecare persoană care urmează programul;
b)durata de pregătire pentru realizarea obiectivelor propuse;
c)numărul minim şi maxim de participanţi pentru un ciclu sau o serie de pregătire;
d)calificarea persoanelor cu atribuţii de instruire teoretică şi practică, denumite în continuare formatori;
e)programa de pregătire;
f)mijloacele şi metodele prin care se asigură transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor practice necesare ocupaţiei respective;
g)dotările, echipamentele şi materialele necesare formării;
h)procedura de evaluare în conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesională.
(2)Programa de pregătire poate fi structurată pe module cuantificate în credite transferabile.
(3)Furnizorii de formare profesională care organizează programe şi pentru persoane cu nevoi speciale vor adapta programele în mod corespunzător în vederea asigurării accesului egal şi nediscriminatoriu al acestor categorii de persoane la formarea profesională.
(4)Furnizorii de formare profesională care organizează programe în limbile minorităţilor naţionale sau într-o limbă de circulaţie internaţională vor întocmi programul de formare atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale sau în limba de circulaţie internaţională pentru care solicită autorizarea.
Art. 18
Participanţii la programele de formare profesională nu pot fi obligaţi să participe la alte activităţi decât cele prevăzute în programa de pregătire.
Art. 19
(1)Furnizorii de formare profesională care organizează programe finalizate cu certificate de calificare recunoscute la nivel naţional încheie contracte de formare profesională cu participanţii la aceste programe.
(2)Modelul contractului de formare profesională, prevăzut la alin. (1), se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe, prevăzute la art. 65.
(3)Furnizorii de formare profesională vor înregistra contractele de formare profesională la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 20
(1)Formarea profesională se poate realiza şi prin ucenicie la locul de muncă.
(2)Condiţiile în care se desfăşoară formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se reglementează prin lege specială.