Art. 21. - Pe baza dosarului cercetării administrative, comandantul sau şeful prevăzut la alin. (5) poate hotărî: - Ordonanta 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor - REPUBLICARE

M.Of. 18

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024
Art. 21
(1)Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea procesului-verbal de cercetare administrativă este de cel mult 180 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii în care s-a produs paguba sau, după caz, comandantul sau şeful eşalonului superior ori comandantul sau şeful structurii de control specializate a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie.
(3)În situaţia în care, din motive temeinic justificate, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru finalizarea cercetării administrative în termenul prevăzut la alin. (1), comandantul sau şeful eşalonului superior poate aproba suspendarea cercetării administrative până la eliminarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative. Cererea de suspendare se face în termenul prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de documente doveditoare ale motivului invocat.
(4)În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare. Neprezentarea sau refuzul de a da explicaţii scrise nu împiedică finalizarea cercetării administrative.
(5)Hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul sau şeful unităţii în care s-a produs paguba sau, după caz, comandantul sau şeful eşalonului superior ori comandantul sau şeful structurii de control specializate care a dispus efectuarea cercetării.
(6)Pe baza dosarului cercetării administrative, comandantul sau şeful prevăzut la alin. (5) poate hotărî:
a)înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, în termen de 15 zile de la aprobarea procesului-verbal de cercetare administrativă, în vederea promovării acţiunii civile la instanţa de contencios administrativ competentă;
b)sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracţiuni;
c)scăderea din evidenţa contabilă a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabileşte răspunderea materială, în condiţiile stabilite prin instrucţiuni aprobate de conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 2.
(7)Pentru luarea hotărârii, comandantul sau şeful care a dispus efectuarea cercetării este obligat să analizeze temeinicia constatărilor şi propunerilor comisiei de cercetare administrativă.
(8)În cazul în care, în urma analizei prevăzute la alin. (7), este necesară o completare a cercetării administrative, aceasta se va efectua astfel încât comandantul sau şeful unităţii să poată lua hotărârea asupra cercetării în termen de 30 de zile de la înregistrarea procesului-verbal de cercetare administrativă.