Art. 2. - Ordonanta 11/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
M.Of. 85
În vigoare Versiune de la: 20 Iulie 2007
Art. 2
(11)De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul cu studii superioare din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi inspectorii şcolari.
(1)Sporul de stabilitate prevăzut la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2, este cuprins în coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la tranşele de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ.
(11)De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul cu studii superioare din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi inspectorii şcolari.(2)Pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţii didactice cu tranşe de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ, care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la împlinirea vechimii neîntrerupte în învăţământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienţilor de multiplicare micşoraţi prin împărţire la 1,15. Dacă prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de bază avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de bază în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de bază.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »