Art. ii. - La articolul 3, partea introductivă şi literele a) şi e) vor avea următorul cuprins: - Ordonanta 10/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune

M.Of. 749

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2019
Art. II
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 3, partea introductivă şi literele a) şi e) vor avea următorul cuprins:
"Art. 3
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, beneficiari ai scrisorilor de garanţie prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt entităţi care nu desfăşoară activitate economică prin proiectul pentru care deţin contract de finanţare încheiat cu AFIR, astfel:
a) comunele, oraşele, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar;
.............................
e) organizaţiile şi federaţiile de organizaţii din domeniul îmbunătăţirilor funciare - persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
2.La articolul 4, alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:
"(3) Dobânzile încasate de fondurile de garantare din plasarea sumelor alocate acestora în depozite bancare sau titluri de stat vor fi utilizate exclusiv pentru plata obligaţiilor ce decurg din executarea garanţiilor acordate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, prin plata valorii garanţiei în cazul contractelor de garantare executate de instituţiile finanţatoare, respectiv plata valorii scrisorilor de garanţie executate de AFIR.
(4) Valoarea creanţelor recuperate de fondurile de garantare reîntregeşte sursa din care a fost efectuată plata."
3.Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6
În situaţia în care valoarea garanţiilor executate de AFIR depăşeşte nivelul dobânzilor acumulate şi afectează sumele alocate pentru acordarea de garanţii, reîntregirea sumelor alocate se va realiza din sursele MADR."
4.Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7
(1) Nivelul comisioanelor de garantare datorate fondurilor de garantare de către beneficiarii garanţiilor se stabileşte anual prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi se aplică pentru scrisorile de garanţie acordate în favoarea AFIR în anul respectiv şi nivelul comisioanelor rămâne acelaşi pe toată perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie.
(2) Comisionul de garantare se datorează la valoarea scrisorii de garanţie emise de fondurile de garantare în favoarea AFIR pentru întreaga perioadă de valabilitate a acesteia. Comisionul de garantare se facturează şi se încasează la acordarea/ prelungirea garanţiei pentru anul în curs şi ulterior, anual, până la data de 1 aprilie pe perioada valabilităţii scrisorii de garanţie, proporţional cu numărul de luni de garantare din an.
(3) Comisioanele de garantare datorate de către beneficiarii scrisorilor de garanţie sunt venituri ale fondurilor de garantare.
(4) Pentru plata comisionului de garantare, beneficiarii vor emite acorduri de garantare a comisionului datorat, prevăzut la alin. (2), care reprezintă titluri executorii.
(5) În cazul neachitării comisionului până la termenul prevăzut la alin. (2), fondurile de garantare execută beneficiarii în baza acordului de garantare a comisionului prevăzut la alin. (4)."
5.La articolul 8, alineatele (1)-(3) vor avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Creanţele rezultate din scrisorile de garanţie executate de AFIR în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se execută de către fondurile de garantare potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, sau, după caz, potrivit prevederilor procedurilor de insolvenţă, iar sumele recuperate vor reîntregi sursa din care s-a efectuat plata.
(2) Executarea creanţelor prevăzute la alin. (1) rezultate din plata garanţiilor către AFIR se efectuează în temeiul acordurilor de garantare, încheiate între beneficiarii scrisorilor de garanţie şi fondurile de garantare, care sunt titluri executorii conform legii.
(3) În cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 3 lit. d) şi e), aceştia vor emite în favoarea fondurilor de garantare un bilet la ordin de valoare egală cu valoarea scrisorii de garanţie, avalizat de reprezentantul legal şi care reprezintă titlu executoriu."