Art. 1. - Ordinul M112/2024 privind stabilirea condiţiilor şi a procedurii de luare în evidenţă într-o instituţie de învăţământ superior militar a studenţilor şcolarizaţi în instituţii civile de învăţământ superior, pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale

M.Of. 526

În vigoare
Versiune de la: 8 Ianuarie 2025
Art. 1
(1)Formarea ofiţerilor din armele pentru sprijin de luptă, serviciul pentru sprijin logistic, serviciile specializate şi din serviciul tehnico-ingineresc, astfel cum sunt stabilite în Nomenclatorul armelor, serviciilor şi specialităţilor militare, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 79 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează şi prin şcolarizare în instituţii civile de învăţământ superior, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, în domenii, specializări şi programe de studii universitare de licenţă corespunzătoare acestora.

(2)Condiţiile de recrutare şi selecţie a studenţilor care se şcolarizează în condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019 pentru aprobarea condiţiilor şi criteriilor de recrutare, precum şi a instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de recrutare, selecţie şi formare profesională iniţială a candidaţilor la profesia militară, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Instituţiile civile de învăţământ superior, programele de studii universitare de licenţă şi cifrele anuale de şcolarizare pentru studenţii militari se stabilesc anual, prin Planul de şcolarizare al Ministerului Apărării Naţionale.