Capitolul vii - Dezmembrarea navelor - Ordinul 889/2013 privind evidenţa şi înmatricularea navelor care arborează pavilionul român

M.Of. 400

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2013
CAPITOLUL VII:Dezmembrarea navelor
Art. 63
(1)Dezmembrarea unei nave sub pavilion român se face numai în baza unei autorizaţii emise de căpitănia portului în a cărei zonă de jurisdicţie urmează să se efectueze operaţiunea.
(2)Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1), proprietarul navei va depune următoarele documente:
a)cerere-tip;
b)actul de naţionalitate sau dovada predării acestuia la căpitănia de port;
c)acordul scris al creditorilor pentru dezmembrarea navei, în cazul în care aceasta este grevată de sarcini şi/sau garanţii reale, dacă acestea sunt transcrise în registrele matricole.
(3)Pe perioada dezmembrării navei se vor respecta condiţiile privind siguranţa navigaţiei şi protecţia mediului.
(4)La finalizarea operaţiunilor, căpitănia portului va emite un document constatator care să ateste dezmembrarea navei.